Pe povârnișul unei pitorești coline din Italia

 "Omul sfințește locul...",
 este aprecierea pe care am primit-o anterior de la cineva, ca reacție la activitatea mea de aici, din Italia. 
Acest gând m-a urmărit o bună perioadă și m-a făcut să conștientizez că lucrurile frumoase, întradevăr, pot fi realizate în orice colț al lumii, iar cele care îți oferă și plăcere cu atât mai mult, lucru știut, dar și simțit prin practică. 

Omul creativ, caută și găsește inspirație în orice, mie această țară cu locațiile ei turistice, adesea, îmi taie respirația. Uneori, îmi doresc să fiu un aparat de fotografiat, astfel în cât să pot imortaliza maxim ceea ce văd cu ochii. 


Acest apus l-am vânat la propriu, priveliștea am țintit-o din prima, cei drept că mi-a luat cam 2 ore să o și găsesc. 



E frumos să te poți bucura de micile surpize ale realității, însă mult mai fain e să realizez că scopurile devin realizări. De aceea, mi-am dorit să mă impărtăș și cu voi cu acest apus, de prin colinele Italiei.   


Dacă îți dorești o seară romantică sau o cină sub cerul înstelat și ai nevoie de câteva ingrediente pentru a o face mai deosebită, garantez să-ți sugerez secretele necesare. 
Îmi doresc mult să pot oferi apusuri, răsărituri, clipe de neuitat pentru cuplurile îndrăgostite din orice colț al lumii. 
Acest lucru îl fac cu multă dragoste și pasiune aici, în Italia, acasă, în Moldova sau în altă destinație de vis!


Iubiți-vă.


Информация
Посетители, находящиеся в группе Гости, не могут оставлять комментарии к данной публикации.